thumb image

Teodor Melescanu, audiat la DNA: OUG 13 nu a fost adoptata noaptea ca hotii, ci la „ceas de dupa-amiaza”

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a venit marţi la DNA, El a fost citat pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul privind adoptarea OUG 13 de modificare a codurilor penale. La ieșirea de la audieri Meleşcanu a spus că OUG 13 nu a fost dată pentru unii politicieni, deoarece „actele juridice nu se referă la anumite persoane”, ci „la diferite categorii de infracţiuni”, precizând că acest act normativ era unul necesar.

Teodor Meleşcanu, ministrul Afacerilor Externe, a ajuns la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în jurul orei 10.00, el declarând la intrare că a venit pentru a da declaraţii în dosarul Ordonanţei de Urgenţă nr. 13. Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a fost chemat de procurorii anticorupţie pentru a da declaraţii referitoare la aprobarea Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, în dosarul deschis după denunţul formulat în 24 ianuarie de membri ai asociaţiei ”Iniţiativa România”. Şi ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a fost audiată luni la DNA, ea spunând că a dat o declaraţie de martor, cu toate detaliile, în dosarul privind OUG 13.

La ieșirea de la întâlnirea cu procurorii, ministrul a spus că nu înțeles exact efectele ordonanței. Reamintim că Meleșcanu, în calitate de ministru de Externe, a trebuit să avizeze OUG 13, ceea ce a și făcut, fapt ce a permis pe 31 ianuarie aprobarea ordonanței în ședința de guvern. OUG 13 a fost apoi publicată imediat în Monitorul Oficial în noaptea dintre 31 ianuarie și 1 februarie, fapt ce a pornit celemai mari proteste de după 1989 din partea populației. Actul normativ dezincrimina abuzul în serviciu sub 200.000 de lei prejudiciu și anula denunțurile făcute după șase luni de la comiterea faptei

„Nu mi-a explicat ministrul Justiţiei consecinţele Ordonanţei, mi le-am explicat eu pe larg. Am citit întreg actul normativ, dar nu era de competenţa mea decât această prevedere. Am dat avizul pentru că se traduceau în legislaţia româna prevederi ale unei directive a Parlamentului European şi a Consiliului Europei şi trebuia sa fim de acord cu această traducere”, a spus Meleşcanu.  Întrebat care sunt directivele la care face referire, Meleşcanu a spus că acestea sunt 216 şi 342 a Parlamentului European şi a Consiliului Europei.

Meleşcanu a mai spus că nu se poate pronunţa dacă OUG 13 a fost dată pentru anumiţi politicieni, deoarece „actele juridice nu se referă la anumite persoane”, ci „la diferite categorii de infracţiuni”. „Pot să vă spun că, din punctul meu de vedere, am respectat procedura. Ordonanţa era pe site de 10 zile, aşa  că la un moment dat sau altul trebuia să intre pe ordinea de zi. Curtea Constituţională s-a pronunţat şi a hotărât că ordonanţa a fost adoptată legal”, a declarat Meleşcanu.

Ministrul de Externe a precizat că responsabilitatea îi aparţine lui pe problema includerii în legislaţia română a unor prevederi ale Uniunii Europene şi pentru asta este gata să dea explicaţii. Întrebat dacă s-a consultat cu subalternii din MAE înainte de a semna OUG 13, Meleşcanu a răspuns afirmativ.

Nu vede nicio ilegalitate

Ministrul Afacerilor Externe a precizat că, după ce Curtea Constituţională a decis că OUG 13 a fost adoptată legal, din punctul acesta de vedere nu sunt probleme şi nu se poate interveni, iar dacă sunt alte elemente, „o sa vedem”.

Întrebat dacă OUG 13 i se pare un act normativ corect, Meleşcanu a spus că, din punctul lui de vedere, este „un act necesar”.

„Întrucât Curtea Constituţională a declarat neconstituţionale unele prevederi de la infracţiunea de abuz în serviciu, era normal să se facă un efort pentru a se adapta legislaţia la deciziile Curţii Constituţionale”, a adăugat Teodor Meleşcanu.

Nu a fost adoptată noaptea „ca hoții”

Ministrul de Externe a precizat că OUG 13 nu a fost adoptată noaptea, ci „la ceas de după-amiază”. „Întârzierea şedinţei a fost determinată de aşteptarea avizului de la CSAT. De ce nu a fost pusă pe ordinea de zi? Ar trebui să întrebaţi pe cei care au făcut ordinea de zi, în condiţiile în care avem un vid legislativ datorită faptului că în 45 de zile nu au fost puse în acord prevederile Codului penal cu deciziile Curţii Constituţionale”, a mai spus Meleşcanu.

Ministrul Afacerilor Externe a precizat, referitor la protestele din ţară, că este vorba despre un fenomen relativ nou şi o premieră nu numai pentru România, ci şi în general, la nivel european. „Este ideea de manifestaţii care nu au caracter politic evident şi care se fac pe baza unei mobilizării pe mijloacele de socializare. Nu există organizatori, nu există autorizaţii, nu exista nimic, dar oamenii îşi exprimă o anumită nemulţumire şi cred că în ţara noastră au dreptul să o facă”, a adăugat ministrul de Externe.

Întrebat dacă Guvernul trebuie să ţină cont de aceste manifestări,  Meleşcanu a răspuns: „Evident”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *